Unitate de Primire Urgențe ca în filmele americane, la Brașov

Publicat de Corina Muntean, 12 februarie 2019, 19:12
Este ceea ce promite vicepreşedintele Consiliului Judeţean Brașov, Adrian Gabor. Edilul spune că Ministerul Sănătăţii a alocat aproape 9 milioane de lei, iar instituţia a mai atras 1,5 milioane de euro din bani europeni pentru modernizarea principalei porţi de intrare a bolnavilor în Spitalul Judeţean.
Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Braşov, Adrian Gabor:
Lucrările au demarat deja, iar până acum au fost demolate câteva clădiri care nu mai erau utilizate şi câteva birouri care vor fi mutate temporar în containere modulare.
Potrivit lui Gabor, într-un an şi jumătate Brașovul ar trebui să aibă o unitate de primire urgenţe de acelaşi nivel cu cele mai moderne spitale europene.
Sorin Ţîrcă