Un incendiu puternic a izbucnit astăzi la căminul cultural din localitatea harghiteană Livezi
Publicat de radiomures, 2 ianuarie 2013, 00:00
Focul a distrus acoperişul casei de cultură, pe o suprafaţă de 260 metri pătraţi dar şi pereţii interiori, care erau acoperiţi cu lambriuri.
Nu este exclusă posibilitatea ca incendiul să fi izbucnit în timpul nopţii şi să fi ars mocnit până dimineaţă, când a fost observat de localnici. Pentru stingerea flăcărilor au intervenit două autospeciale de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, dar şi serviciul voluntar din Mădăraş, cu o maşină de intervenţie. De asemenea, două servicii voluntare venite cu motopompe nu au putut acţiona întrucât pârâul de unde trebuiau să ia apă era îngheţat. Potrivit sursei citate, în total au fost mobilizate aproximativ 50 de persoane, pompieri profesionişti şi civili, dar şi cetăţeni din satele învecinate. Cauzele declanşării incendiului vor fi stabilite ulterior.
Ioana Dima