Un harghitean a ajuns în comă după o explozie
Publicat de radiomures, 17 octombrie 2012, 00:00
Un bărbat de 40 de ani din Odorheiu Secuiesc a ajuns, azi, la spital, în comă şi cu arsuri de gradul doi pe aproximativ 20 la sută din suprafaţa corpului, după ce în apartamentul său a avut loc o explozie.
Rănitul a fost transportat la Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului municipal din Odorheiu Secuiesc în stare foarte gravă, este inconştient şi a fost intubat.
Şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Harghita, dr. Peter Szilard,
Spune că este posibilă transferarea victimei la Spitalul de Arşi din Bucureşti.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, Alina Ciobotariu, a declarat că în explozia, urmată de incendiu, nu au existat alte victime, dar s-au înregistrat pagube materiale.
Pompierii au evacuat alte trei persoane din apartamentele învecinate, care nu au fost rănite, dar s-au speriat.
Reprezentanţii E-ON Gaz şi ISU şi poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea cauzelor care au provocat explozia.
Mediafax