Un elev braşovean este campion mondial la şah
Publicat de radiomures, 26 mai 2013, 16:13
Şahul românesc a obţinut o victorie de prestigiu la Campionatul mondial de şah pentru amatori organizat la Iaşi. Sportivul braşovean Vrencian Lehel s-a clasat pe primul loc, cu un total de 8 puncte din 9 posibile.Șahistul Vrencian Lehel are 18 ani și este elev al Colegiului Naţional Aprily Lajos din Brașov.
El a obţinut cel de-al patrulea titlu mondial la amatori pentru România. Primul titlu pentru țara noastră, a fost obținut în anul 2007 tot de către un brașovean, Gabriel Alexandru Duca. Consilierii judeţeni braşoveni vor ca elevul Vrencian Lehel, o mare speranţă a şahului românesc, să fie desemnat sportivul anului la Braşov.
Totodată, Consiliul Judeţean va acorda tânărului șahist un premiu de 4.000 de lei.
Vali Blajovan