Un colonel în rezervă din Braşov, cercetat pentru trafic de influenţă
Publicat de radiomures, 16 aprilie 2013, 14:38
Dan Drăgan, în vârstă de 63 de ani, a fost prins în flagrant, în 12 aprilie, în timp ce primea 400 de euro de la un cadru militar – denunţătorul – pentru ca să intervină pentru a-l ajuta să promoveze un examen profesional ce urma să aibă loc în iunie-iulie.
Pe lângă faptul că a primit cei 400 de euro, colonelul în rezervă a acceptat promisiunea ca în viitor, pe parcursul unui an, să primească câte 100 de euro lunar pentru întregirea sumei pe care a pretins-o.
Împotriva colonelului s-a luat măsura interdicţiei de a părăsi localitatea pentru o perioadă de 30 zile.
Mediafax