Un braşovean a murit strivit de un tir
Publicat de radiomures, 17 decembrie 2012, 00:00
Un braşovean a murit strivit de un tir după ce a rămas cu maşina în pană.
Bărbatul în vârstă de 37 de ani oprise autoturismul care avea pană, astăzi, în jurul orei 13.30, pe marginea şoselei ocolitoare a Braşovului. Soţia bărbatului, venită cu un alt autoturism pentru a tracta maşina avariată, a fost uşor rănită.
În timp ce bărbatul încerca să lege un cablu de tractare, un tir a aruncat cele două autoturisme în afara carosabilului, pe câmp, iar bărbatul a rămas prins între maşini, murind pe loc în urma impactului.
Conducătorul autotrenului nu a adaptat viteza la condiţiile de drum cu ceaţă densă, cu vizibilitate sub o sută de metri. Şoferul tirului va fi cercetat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Braşov, Cosmin Giosanu.
Potrivit acestuia, cele două autoturisme parcate aveau puse în funcţiune luminile de avarie, însă şoferul nu a semnalizat şi cu triunghiuri reflectorizante în faţă şi în spatele locului unde parcase.
Mediafax