Un week-end cu hochei la Braşov
Publicat de radiomures ☺ᵛᵇ, 26 decembrie 2014, 10:33
Ultimul week-end din 2014, rezervă iubitorilor hocheiului două meciuri interesante, care pot aduce tot atâtea victorii în panoplia ,,lupilor” Braşovului. Este vorba despre întâlnirile Corona Braşov Wolves – HSC Miercurea Ciuc (vineri, 26 decembrie, ora17,45) şi Corona Braşov – Wolves (duminică, 28 decembrie, ora18,00), ambele contând pentru Liga Mol. De remarcat că echipa braşoveană are avantaj total în meciurile jucate cu HSC Miercurea Ciuc, în actuala ediţie a Ligii Mol, adjudecând-şi toate cele patru partide jucate până acum, din care două la Ciuc!
Şi cu Ferencvaros, ,,lupii” sunt…în grafic, pentru că au până acum două victorii şi un eşec, după loviturile de departajare, într-un meci jucat la Budapesta. Ultimele vicotorii ale ,,lupilor”, în compania acestor echipe, au fost la scor, chiar dacă în ambele partide hocheiştii Braşovului au evoluat în deplasare : 4-1, cu HSC Miercurea Ciuc şi 5-0, cu Ferencvaros!
Înaintea aceastor meciuri, ,,lupii”, care în ultima vreme au luat o porţie serioasă de…moral, sunt angajaţi cu şanse în lupta pentru unul din primele două locuri ale Ligii Mol, care vor asigura calificarea directă în semifinalele competiţiei. Clasamentul la zi al Ligii Mol, în partea lui superioară, arată astfel : 1. Nove Zamky 57 p (din 28 de meciuri), 2. Miskolci 56 (28), 3. Dab Docler 56 (27), 4. Corona 50 (27).
Dorin Duşa