Un turist a căzut 40 de metri în gol de pe munte și a supraviețuit

Publicat de MIRELA ROTAR, 13 octombrie 2021, 07:55 / actualizat: 13 octombrie 2021, 9:19
Aflat în drumeție pe Masivul Bucegi, alături de doi prieteni, turistul în vârsta de 40 de ani a alunecat și a căzut în gol aproximativ 40 m.
Accidentul a avut loc aseară, în jurul orei 18.00.
Primii care s-au mobilizat pentru intervenție au fost salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont Brașov, alături de cei din Salvamont Bran. La scurt timp, au fost solicitați ca echipă de sprijin și salvatorii montani din Zărnești.
Operațiunea de salvare, la care au participat 19 salvatori montani, a durat circa 14 ore. Abia în această dimineață, victima care a suferit mai multe traumatisme, a fost scoasă dintre stânci și transportată până la baza masivului. I s-a acordat primul ajutor și apoi a fost preluată un echipaj medical.