Un traficant de substanțe psihoactive a fost arestat în județul Covasna

Publicat de radiomures, 1 martie 2016, 18:30
La propunerea DIICOT, Tribunalul Covasna a dispus, azi, arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui bărbat în vârstă de 29 de ani, din Bucureşti, suspectat că ar fi liderul unei grupări specializate în trafic cu substanţe psihoactive.
Procurorul Robert Fleckhammer a declarat că în acest caz au mai fost arestate în decembrie 2015 alte trei persoane, iar a patra a fost pusă sub control judiciar.
Potrivit procurorilor, din cercetări a reieșit că, în perioada decembrie 2014 – decembrie 2015, pe raza municipiului Bucuresti ar fi fost constituit un grup infracţional organizat în scopul comercializării substanțelor cu efecte psihoactive. Membrii grupului ar fi expediat prin intermediul unei firme de curierat 1.485 de colete cu produse cu efecte psihoactive, încasând 376.175 de lei.
Substanţele psihoactive erau achiziţionate de către membrii grupului infracţional prin intermediul unor site-uri din străinătate destinate experimentelor chimice, unde produsele ce erau comercializate aveau specificatii clare de interdictie pentru consumul uman.
Mara Deleanu
Foto: www.bzi.ro