Un tânăr braşovean a fost ucis în Marea Britanie
Publicat de radiomures, 8 septembrie 2016, 10:35
Acesta avea 23 de ani, era stabilit de 2 ani în oraşul englez Wolverhampton și lucra pentru Amazon.
Tânărul Mircea Gheorghe a fost injunghiat de mai multe ori şi a fost găsit în stradă, în Carter Road, sâmbătă dimineaţa la ora 7.00.
Rănit grav, tânărul era încă în viaţă când a fost preluat de Ambulanță, însă ca urmare a rănilor grave, tânărul brașovean a murit o oră mai târziu, la spital. Politiştii englezi spun că ar fi vorba despre un atac „ţintit”, însă nu au dat deocamdată lămuriri despre motivul crimei. Poliția britanică a reținut deja 3 bărbați suspectați de uciderea tânărului brașovean, în timp ce un al patrulea a fost eliberat pe cauţiune. Poliţia mai spune că, imediat după atac, de la locul crimei ar fi plecat în trombă un Audi de culoare gri, şi se presupune că la bord erau chiar criminalii. Anchetatorii britanici au cerut ajutorul populaţiei din oraşul Wolverhampton pentru a lămuri împrejurările în care s-a petrecut oribila crimă.
Tânărul braşovean era stabilit de doi ani în Anglia şi lucra la Amazon, iar în dimineaţa crimei mergea la serviciu pentru ultima zi dinaintea concediului pe care urma să-l petreacă acasă, la Brașov.
(sursa monitorulexpres.ro)
Vali Blajovan