Un tânăr a alergat peste două maratoane în jurul Cetății Făgărașului

Publicat de Corina Muntean, 4 decembrie 2020, 14:22
Alexandro Stroia, un tânăr în vârstă de 19 ani, din Făgăraș și student la Facultatea de Educație Fizică și Sporturi Montane din Brașov a avut o idee inedită. A alergat, de Ziua Națională, în jurul Cetății Făgăraș, dar nu oricum. În total, acesta a parcurs 102 kilometri, câte unul pentru fiecare an de la Marea Unire, dublul distanței de la maratoane.
Alexandro Stroia a declarat pentru Radio Târgu Mureș că a făcut acest lucru pentru că a vrut să simtă durerea soldaților care au luptat pentru Marea Unire:
Am vrut să simt cumva durerea pe care au simțit-o soldații atunci când au luptat pentru Unire. Era important să fac un astfel de lucru, atât pentru mine cât și pentru comunitate din Făgăraș, să arăt că printr-un sacrificiu se poate realiza ceva. Eu fac alergare ca hobby, sunt un alergător montan și am 3 ani de zile de antrenamente continue, nu a fost o pregătire specială, m-am antrenat cum o fac în fiecare zi, alergând mulți kilometri și am reușit să fac acest lucru.
Tânărul a alergat cei 102 km în aproximativ 10 ore, iar pe parcursul zilei i s-au alăturat și alți locuitori ai Făgărașului.
Vlad Todoran