Un singur bloc cu bulină roșie în Sf.Gheorghe

Publicat de Rotar Mirela, 10 februarie 2023, 12:07
Ministerul Dezvoltării a anunțat ieri că se acordă integral finanțare pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic iar banii nu trebuie returnați.
În județul Covasna cele mai multe clădiri cu probleme sunt în municipiul Sf.Gheorghe, care are și o evidență clară a acestora, spune purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Erdely Andras:
În declarația de alaltăieri a prefectului, el a zis că există sume în PNRR, și a declarat că autoritățile pot depune proiecte pentru a consolida aceste clădiri. Majoritatea acestor clădiri sunt în Sf. Gheorghe. Primăria ar trebui întrebată, în sensul că are o evidență, sunt niște blocuri în cartierul Simeria din Sf. Gheorghe.
Potrivit biroului de presă al Primăriei Sf Gheorghe, în municipiu există doar un bloc cu așa-numita ”bulină roșie”, adică vulnerabil la seism.
Purtătorul de cuvânt al instituției, Vlad Manolăchescu, susține că problema nu poate fi rezolvată decât prin relocarea cetățenilor din acel bloc de locuințe:
În municipiul Sf. Gheorghe există un singur bloc cu risc seismic ridicat, cu acea Bulină roșie, respectiv blocul numărul 25 de pe strada Dealului din cartierul Simeria. E un bloc care de ani de zile încercăm să îl reparăm, suntem în stadiul în care firmele s-au ocupat de acele studii pentru consolidare au ajuns la concluzia că lucrările nu se pot face doar din exterior ci trebuie intervenit și la interior, iar în momentul acesta încercăm să găsim soluții pentru putea interveni la interior, iar asta înseamnă relocarea proprietarilor. E vorba de un bloc de 10 etaje cu peste 50 de apartamente.
Ministerul Dezvoltării consolidează 238 de clădiri prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Este vorba despre blocuri de locuințe, spitale și școli din 100 de localități.
Valeriu Russu