Un sfert din medicii de familie mureșeni au semnat contracte de monitorizare a pacienților cu COVID-19

Publicat de MIRELA ROTAR, 21 decembrie 2020, 12:23
Aceștia sunt nemulțumiți că, în ciuda faptului că au rămas în linia întâi de la debutul pandemiei și au consultat toți pacienții degrevând spitalele, continuă să fie mințiți și umiliți.
Medicii reclamă faptul că încă nu au primit stimulentul de risc de 2.500 de lei promis de guvernanți de luni de zile.
În plus, au fost obligați să semneze contracte pentru monitorizarea zi și noapte a fiecărui pacient cu SARS-CoV-2 pentru 104 lei și sub amenințarea sancțiunilor.
Președintele Patronatului Medicilor de Familie Mureș, dr. Ileana Mihăescu, nu a semnat acest contract, însă a monitorizat în doar câteva săptămâni circa 50 de pacienți infectați:
Am făcut și facem această muncă și până acum și ni se pune sub nas un contract pe care să-l semnăm fără să ne întrebe nimeni, deși în orice contract este acordul părților… Ar trebui să stăm la dispoziție 24 de ore din 24 pentru a completa o fișă de monitorizare a pacienților covid-pozitiv timp de 14 zile consecutiv, deci și sâmbătă și duminică, și amenințați că vom fi controlați și amendați. De 21 de ani lucrăm amenințați. Oare nu-i destul?
Majoritatea medicilor de familie mureșeni nu au semnat aceste contracte de monitorizare, confirmă președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Mureș, Manuel Butiulcă
Din 289 de medici aflați în relație contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate Mureș, 68 de furnizori au semnat acest contract de monitorizare a pacienților cu covid. Cei 68 de furnizori au 72 de medici de familie angajați.
Stimulentul de risc va fi primit în perioada imediat următoare însă doar de către medicii de familie salariați, mai spune președintele CJAS Mureș, Manuel Butiulcă:
Stimulentul de risc într-o primă fază se acordă doar pentru personalul angajat la furnizorii de servicii medicale, deci personalul medical, medico-sanitar și auxiliar care figurează pe statele de plată, urmând ca într-o etapă viitoare să fie alocate fonduri și plătite și pentru ceilalți medici care sunt administratori sau sunt CMI-uri. Da, este adevărat că sunt majoritari aceștia care nu sunt angajați…
Medicii de familie cred, în schimb, că vor rămâne fără aceste stimulente deoarece sunt fonduri europene care ar trebui cheltuite până la finele anului.
Societatea Națională a Medicilor de Familie a lansat și un apel către decidenți prin care invită viitorii demnitari și guvernanți să vină cu soluții la problemele nerezolvate ale corpului medical, astfel încât să nu se ajungă la sistarea activității în cabinetele de medicină de familie.
Cristina Bulbescu