Un senator din Covasna cere reducerea populației de urși
Publicat de MIRELA ROTAR, 14 mai 2020, 14:00
Senatorul UDMR Covasna, Fejér László-Ödon, solicită Ministerului Mediului să acorde derogare pentru recoltarea preventivă a 520 de urşi în toată țara.
Senatorul arată că proiectul Ordinului pentru aprobarea nivelului de intervenţie şi prevenţie în cazul speciilor de urs şi lup prevede derogări pentru recoltarea unui număr mic de animale şi nu detaliază măsura prevenţiei.
Mai mult, acest proiect prevede recoltarea doar a 140 de urși, a arătat Fejér László-Ödon:
Nu putem să nu avem în fața noastră omul. Trebuie să facem ceva, și acest lucru este prevenția, prin cotele de prevenție. Ministerul acum, până în 15 mai, poate să scrie în lege ”prevenție”, să facă o cotă. Eu am propus o cotă prin care să oprim măcar să avem mai mulți urși. Până acum avem circa 6.500 de urși în toată țara, eu cred că și mai mult. Cred că trebuie să avem grijă ca această populație să nu mai crească, să avem grijă de om.
Senatorul Fejér László-Ödon a arătat că urșii s-au înmulţit foarte mult, pun în pericol vieţile oamenilor şi provoacă numeroase pagube materiale:
Iarăși a venit primăvara, am avut niște probleme și aici pot să vorbesc și despre cazul de la Comandău, lângă Covasna, unde a murit un om, acum lângă Zagon, lângă Covasna, în fiecare zi vin urșii și fac pagube dar nu numai, în toate zonele. Pot să vorbesc de exemplu de Balvanyos, cunoscut în toată țara, stațiunea Balvanyos este distrusă de urși. Nu e o problemă de acum, e o problemă de 3 ani.
Senatorul UDMR Fejér László-Ödon solicită despăgubirea oamenilor atacaţi şi păgubiţi de urşi și alocarea sumelor necesare la următoarea rectificare bugetară.
Raluca Cret