Un secol de la Marea Unire, în presa vremii

Publicat de MIRELA ROTAR, 19 ianuarie 2018, 20:49
Biblioteca Județeană Mureș și-a propus ca să ofere celor interesați accesul la trei dintre ziarele apărute în urmă cu 100 de ani, la un secol de la înfăptuirea Marii Uniri. Accesul se poate face prin intermediul paginii de internet a bibliotecii (http://www.bjmures.ro).
Directorul Bibliotecii Județene, Monica Avram, a explicat că în acest fel cei interesați pot afla, în limbile română, maghiară și franceză evenimentele cotidiene din urmă cu un secol:
Ne-am dorit, măcar cu gândul, să ne întoarcem în timp la ceea ce însemna viața în urmă cu 100 de ani, mentalitate, cultură, civilizație, felul în care gândeau oamenii, felul în care se exprimau. Și ne-am propus să readucem la lumină, trei dintre ziarele care au circulat în 1918. Este vorba de un cotidian maghiar apărut la Tg. Mureș, ziarul Ellenőr, ziarul diasporei românești La Roumanie, apărut la Paris și ziarul Unirea, apărut la Blaj.”
Fiecare număr al ziarelor poate fi văzut începând cu ziua de luni a săptămânii în care a apărut în urmă cu 100 de ani, a explicat directorul Bibliotecii Județene Mureș, Monica Avram.
Modul de arhivare permite citirea numerelor mai vechi, dar nu și pe cele care vor urma, astfel încât anul 1918 să se dezvăluie pas cu pas.
La Tg. Mureș, presa de limbă română a apărut la doi ani de la Marea Unire, unul din motive fiind și lipsa de acțiune a culturii românești, încă în curs de a se naște aici, susține Angela Precup, autoare a lucrării ”Memoria tiparului”, o istorie a presei mureșene din secolul XX”,
Ea precizează că primul ziar românesc apare la Tg. Mureș în noiembrie 1920, respectiv publicația săptămânală ”Ogorul”, care în numărul său din 1 decembrie titra o recomandare, valabilă și astăzi:
La Tg. Mureș, regăsim primele ecouri jurnalistice ale Marii Uniri abia în 1920, din simplul motiv că nu a existat până atunci presă în limba română. Primul ziar românesc apare la Tg. Mureș în noiembrie 1920, respectiv publicația săptămânală ”Ogorul” în care, la 1 decembrie 1920, apărea și primul articol care surprinde sentimentele târgumureșenilor față de împlinirea marii Uniri, precum și o recomandare, de actualitate și azi, citez: ”Această curată și sfântă zi, este praznicul învierei neamului nostru românesc”.
Angela Precup menționează două personalități care, în timp, au contribuit decisiv la formarea unei conștiințe culturale românești la Tg. Mureș, respectiv Vasile Netea și primarul Emil Dandea.
Valeriu Russu