Un român a murit, iar soţia şi copilul lor au fost grav răniţi într-un accident rutier în Austria

Publicat de radiomures, 22 iulie 2018, 15:52 / actualizat: 22 iulie 2018, 22:21
Un cetăţean român şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost grav răniţi, în urma unui accident rutier produs în Austria, a transmis azi Ministerului Afacerilor Externe (MAE).
Potrivit MAE, accidentul în care a fost implicat un autoturism înmatriculat în România a avut loc în apropierea oraşului Sankt Polten, iar misiunea diplomatică a făcut, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare cu privire la identitatea şi starea de sănătate a persoanelor afectate.
Conform datelor preliminare obţinute, cei doi răniți, printre care şi un minor, au suferit răni grave şi au fost transportaţi la o unitate medicală din zonă.
Presa austriacă scrie că în accident şi-a pierdut viaţa un bărbat, iar soţia şi fiica lor sunt în stare gravă după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe autostradă şi s-a răsturnat.