Un proiect emblemă al culturii din Sighişoara, la final
Publicat de APETRI MARGARETA, 29 decembrie 2023, 10:47
Fundaţia Mihai Eminescu Trust din Sighişoara finalizează proiectul CULTFORT – Fortăreaţă de cultură urbană.
Proiectul a fost finanţat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, a avut o durată de 24 de luni şi a beneficiat de o finanţare totală nerambursabilă de peste 790.000 lei.
Proiectul a răspuns cu brio nevoilor identificate de echipa Fundaţiei în cadrul unei serii de dezbateri publice organizate în 2019 la Sighişoara: nevoia de îmbunătăţire a managementului cultural, de implicare a mediului de afaceri, de amenajare de spaţii culturale multifuncţionale şi de îmbogăţire a agendei culturale locale.
Una dintre activităţile principale ale proiectului a fost revitalizarea culturală a Turnului şi Bastionului Măcelarilor din Cetatea Sighişoarei, fiind creat un spaţiu cultural neconvenţional şi multifunctional.
Conceptul de amenajare a urmărit punerea în valoare a patrimoniului multietnic al Sighişoarei, se arată într-un comunicat al fundației.
Autor: Alina Andrei