Un polițist din Mureș nedreptățit la concurs a câștigat în instanță

Publicat de Corina Muntean, 19 februarie 2020, 15:39
Un concurs cu rezultate trucate pentru promovarea în corpul ofiţerilor la IPJ Mureş a fost anulat în instanţă de Tribunalul Mureş, iar hotărârea a fost menținută de Curtea de Apel Tîrgu Mureş, după ce s-a constat pe înregistrea video că rezultatele concursului au fost modificate pe hârtie în favoarea candidatului care a obţinut nota mai mică.
Corespondentul Radio România, Marcela German, vine cu detalii :
Concursul organizat de IPJ Mureş în 2017 a vizat ocuparea a opt posturi vacante la Investigarea criminalităţii economice. Pentru un post au existat 5 candidați cu note egale, care apoi au fost supuși probei interviului. După mai bine de doi ani de procese, instanţa a invalidat definitiv rezultatul concursului și a dispus ocuparea funcţiei de către polițistul care a intentat proces și care obținuse nota mai mare. La baza procesului au stat 5 înregistrări video, spune avocata Ancuţa Bianca Greu. Avocata mai spune că polițistul declarat iniţial câştigător a fost admis la concurs deși „avea înscrisă o faptă penală în cazier”. Recent s-a formulat și o plângere penală împotriva celor trei membri ai comisiei de examinare din cadrul Poliției, pentru abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals. Întrebată de acest caz, conducerea Poliției Mureș a arătat că sentința judecătorească prin care se dispune invalidarea concursului a fost pusă în aplicare.