Un nou transfer perfectat de Sepsi OSK Sf.Gheorghe
Publicat de radiomures, 25 iulie 2018, 17:33
Formația covăsneană a anunțat transferul mijlocașului ghanez Joseph Mensah, în vârstă de 24 de ani. Acesta a semnat un contract pe un an cu gruparea din Sf.Gheorghe, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon. Ghanezul a evoluat, miercuri, în amicalul pe care Sepsi OSK l-a suținut, în deplasare, contra echipei de liga a III-a FK Miercurea Ciuc și pe care l-a câștigat cu scorul de 7-1.
Joseph Mensah a jucat, în ultimii trei ani, la echipa daneză de primă ligă AC Horsens.
Sepsi OSK va întâlni, duminică, 29 iulie, pe teren propriu, pe Universitatea Craiova, în cadrul celei de-a doua etape a Ligii I. Partida, programată de la ora 18.00, va fi transmisă, în direct, de Radio Tg.Mureș.
Valeriu Voaideș