Un nou protest împotriva poluării la Tîrgu-Mureş

Publicat de radiomures, 14 octombrie 2015, 12:36
Acesta va avea loc sâmbătă, începând cu ora 12.00, în faţa Prefecturii Mureş, și va dura două ore.
Organizatorii protestului doresc condiţionarea emiterii avizului de mediu pentru funcţionarea Combinatului Azomureş de respectarea tuturor normelor europene, spune reprezentantul Asociaţiei 22 Decembrie Oraş Martir, Hamar Alpar:
Cerem oprirea poluării, cerem respectarea articolului 35 din Constituţie care ne dă dreptul la un mediu sănătos şi curat, protestăm pentru că vrem ca avizul care trebuie acordat pentru a funcţiona Combinatul să fie condiţionat de nişte criterii în care cerem respectarea tuturor normelor europene.”
Investiţiile de 240 de milioane de euro în noile instalaţii de la Azomureş sunt aproape de finalizare, iar compania va respecta angajamentele luate în 2012, spune purtătorul de cuvânt al combinatului, Ovidiu Maior:
Subliniem faptul că oricine este liber să aibă orice punct de vedere vis-a-vis de o chestiune legată de comunitate, însă lucrurile la Azomureş au evoluat conform graficului şi suntem tot mai aproape de momentul final al investiţiilor şi de momentul de punere în funcţiune a noilor capacităţi. Vom respecta aceste termene şi ne vom respecta practic promisiunea făcută comunităţii în 2012 când am demarat acest plan.”
Primul protest împotriva poluării a fost organizat la mijlocul lunii august, atunci când sute de mureşeni au cerut stoparea acestui fenomen şi au înaintat o petiţie instituţiilor abilitate.
Sanda Viţelar
Foto: www.business24.ro