Un nou posibil focar de incendiu în apropierea cetăţii Poenari

Publicat de Corina Muntean, 1 mai 2018, 16:21
La faţa locului au fost trimise două autospeciale de pompieri. Acestea au constatat faptul că există o fum într-o zonă inaccesibilă forţelor de intervenţie, aceeaşi care se manifesta şi săptămâna trecută’, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, căpitanul Mădălina Epure.
Au fost anunţaţi deja reprezentanţii administraţiei locale din Arefu şi cei ai ocoalelor silvice din zonă, dar şi jandarmii şi poliţiştii, care vor participa la monitorizarea situaţiei şi vor interveni atunci când va fi cazul.