Un nou maraton de vaccinare va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni în judeţul Covasna

Publicat de APETRI MARGARETA, 4 iunie 2021, 12:31
Maratonul, organizat de Prefectura Covasna împreună cu Direcția Judeţeană de Sănătate Publică și Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Covasna, se va desfăşura sâmbătă şi duminică, 5 și 6 iunie, între orele 10 și 20, în parcarea noului centru comercial Sepsi Value din municipiul Sfântu Gheorghe, iar în cadrul acestuia vor fi administrate doze Pfizer şi Johnson&Johnson.
Acesta este cel de-al doilea maraton de vaccinare organizat în judeţul Covasna, în cadrul primei acţiuni desfăşurate la sfârşitul lunii trecute (29-30 mai) fiind vaccinate 214 persoane.
Totodată, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Covasna va demara sâmbătă o campanie de informare şi vaccinare antiCOVID-19 în mediul rural, prima localitate fiind Turia.
Săptămâna viitoare echipele de vaccinare vor fi prezente în comunele Belin, Boroşneu Mare, Vârghiş, Aita Mare şi Dalnic, iar intenţia autorităţilor sanitare este ca acestea să ajungă într-un timp cât mai scurt în toate localităţile din judeţ.
Potrivit Prefecturii Covasna, rata de vaccinare în judeţ este de circa 20%.
RRA / Oana Negrea