Un nou laparoscop la Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc

Publicat de Corina Muntean, 3 decembrie 2018, 20:10
La ședința extraordinară de astăzi a Consiliului Județean Harghita s-a votat proiectul de hotărâre care are în vedere alocarea a peste 2 milioane de lei, în vederea asigurării bunei funcționări a sistemului județean de protecție a copilului.
Președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, a precizat că guvernul nu a respectat încă promisiunile făcute anterior referitor la acest domeniu de activitate, motiv pentru care a fost nevoie de convocarea ședinței extraordinare și modificarea bugetului.
Totodată prin redistribuirea de sume, Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc va fi dotat cu un nou laparoscop. Prezent la ședința de consiliu, medicul specialist Lőkös Csaba a afirmat că prin intermediul acestui instrument perioada de spitalizare în cazul intervențiilor chirurgicale se va scurta la două-trei zile, urmând ca și perioada de recuperare a bolnavilor să fie semnificativ mai scurtă.
Rodica Boariu