Un nou coordonator al Programului Naţional de Oncologie, la Sibiu, după ancheta DNA

Publicat de radiomures, 7 august 2015, 13:23
Este vorba despre dr. Alina Camelia Cătană care o va înlocui pe dr. Valeria Văleanu, care a demisionat după ancheta declanşată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Dr. Alina Cătană este, de asemenea, şi coordonatorul subprogramului sindrom SIDPU (sindromul de imunodeficienţă primară), în cadrul Programului Naţional de Diagnostic şi Tratament pentru Boli Rare.
Ancheta DNA privind corupţia din domeniul farmaceutic ar viza 11 firme importante, printre care mari producători de medicamente, au declarat la finalul lunii iulie, pentru AGERPRES, surse judiciare.
În acest dosar, au fost efectuate percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Sibiu, Mureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Timiş, faptele fiind săvârşite în perioada 2012 – 2015, conform DNA.
Foto: www.comisarul.ro