Un medic român din SUA își lansează cartea la Tg.Mureș

Publicat de radiomures, 22 august 2015, 08:28
Volumul se intitulează „Acasă la Arborele Vieții” și se dorește o introducere în știința subconștientului și știința eterică.
Autoarea, dr. Elena Gabor, este absolventă a UMF Tg.Mureș și este stabilită de mai bine de 10 ani în California. Aici, a descoperit beneficiile uimitoare ale implicării diferitelor niveluri de conștiință în procesul de vindecare și a devenit un instructor certificat de hipnoză și hipnoterapie medicală.
Cartea de față descrie patru studii de caz de terapia subconștientului și de vindecare din tulburări severe prin alinierea cu nivelurile superioare de conștiință, fără folosirea medicamentelor.
Volumul „Acasă la Arborele Vieții” va fi lansat marți, 25 august, de la ora 18.00, la Centrul Cultural „Bernády György”, din Tg.Mureș.
Sorin Şchiopu