Un individ a blocat plecarea unui tren din Gara Tg.Mureș

Publicat de Stan Lucian, 29 aprilie 2025, 16:34 / actualizat: 29 aprilie 2025, 21:48
Potrivit unui comunicat al IPJ Mureș, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Mureș s-au sesizat, azi, din oficiu și s-au deplasat în Gara Mare din municipiul Târgu Mureș, unde o persoană s-ar fi poziționat în fața unui tren, împiedicând plecarea acestuia din gară.
La fața locului a fost identificat un bărbat de 73 de ani, care s-a legat cu un lanț și un lacăt de firele căii ferate, în fața trenului care circulă pe relația Târgu Mureș – București, ascunzând cheia.
S-a solicitat sprijinul salvatorilor ISU și a echipajelor medicale, reușindu-se la scurt timp eliberarea bărbatului și reluarea circulației feroviare.
Bărbatul a fost condus la sediul unității de poliție, urmând a fi transportat la o clinică, pentru consult și investigații medicale de specialitate.
Autor: Sorin Șchiopu