Un elev de 15 ani din Mureş a ajuns la neurochirurgie după ce a fost lovit de către un coleg

Publicat de radiomures, 26 ianuarie 2016, 14:36
Incidentul s-a petrecut în această dimineaţă, în jurul orei 8.00, la şcoala din comuna Band.
Elevul a a fost lovit în cap cu un scaun de către un coleg de clasă.
Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş, Ştefan Someşan, a declarat pentru RTM că incidentul s-a produs în sala de clasă, înainte de începerea orelor de curs.
Acesta a mai spus că elevul a fost transportat la spital şi urmează a fi operat:
A fost un incident între doi colegi de clasă dimineaţă la opt fără zece, în clasă, în cadrul şcolii. Unul dintre copii, care e un copil altfel liniştit dar a fost repetent şi este mai mare decât colegii de clasă, într-o discuţie aşa mai ciudată în clasă a luat un scaun şi l-a lovit în cap pe colegul lui. Era aproape profesorul de serviciu şi acesta a intervenit imediat. A fost chemată salvarea şi poliţia. Acum copilul este la neurochirurgie, potrivit medicilor necisită o intervenţie chirurgicală singura emoţie fiind să nu se fi creat un hematom care să le scape şi după aceea să creeze alte probleme.”
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Mureş a confirmat incidentul şi faptul că pe numele agresorului a fost deschis dosar penal pentru loviri şi alte violenţe.
Precizăm că agresorul, deşi este coleg de clasă cu victima, are vârsta de 17 ani şi poate răspunde penal pentru faptele sale, dacă va fi găsit vinovat.
Sanda Viţelar
Foto: radioconstanta.ro