Un dispozitiv special pentru nevăzători, îi ajută să-și găsească un loc de muncă

Publicat de MIRELA ROTAR, 11 septembrie 2020, 11:11
Pentru a achiziționa dispozitivul, nevăzătorii pot beneficia de tichete valorice de 5.000 de euro, printr-un program cu fonduri europene derulat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
Cu toate că în județul Mureș acest program este cunoscut de peste un an, foarte puține dosare sunt finalizate. Motivele sunt birocrația mare și condițiile restrictive impuse, pe care puțini din beneficiari le îndeplinesc, susține șefa Asociației Nevăzătorilor Mureș, David Maria:
Condiția e ca să fie persoane cu dizabilități, apți de muncă și în căutare de loc de muncă. Am făcut demersuri la nivel național ca să beneficieze și persoanele care au un venit minim sau sunt la limită de vârstă, dar condiția este un dosar prin Ministerul Muncii, înregistrat la șomaj. Doar trei dosare am, pentru că sunt ceilalți, care sunt defavorizați, fără niciun fel de studii, la care medicul de familie nici nu le dă hârtie că sunt apți de muncă, pentru ca să li se poată întocmi dosarul. Iar restul beneficiază de pensia minimă de invaliditate, de 800 de lei, la care nimeni nu renunță.
Dosarele se fac prin Agențiile Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, iar reprezentantul instituției, Fuleki Barna, confirmă că sunt eligibile doar persoanele nevăzătoare în căutare de loc de muncă, înregistrate la șomaj:
Este un proiect ce se referă la nevăzători, care trebuie să fie persoane inactive, aflate în căutarea unui loc de muncă, iar banii, ca valoare maximă, sunt 23.000 de lei. Deci un pensionar care nu are drept de muncă, nu e eligibil pentru proiect. El trebuie să aibă domiciliul în județul Mureș, se depun niște documente atât la noi cât și la DGASPC. Deci acest program vrea să ajute persoanele care, deși au o dizabilitate de vedere, pot să se încadreze în piața muncii, iar aceste dispozitive îi ajută să își găsească mai ușor un loc de muncă.
Dispozitivul de care pot beneficia nevăzătorii se numește OrCam MyEye. El constă într-un tip de ochelari care au ataşată o cameră de luat vederi dotată cu un program care identifică informaţiile din câmpul vizual, și apoi le descrie verbal utilizatorului.
Astfel, camera de luat vederi are capacitatea de a citi texte tipărite, subtitrări, etichete de produse etc. și identifică feţele oamenilor sau culori, informând utilizatorul cu privire la toate aceste aspecte.
Valeriu Russu