Un director al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere a fost reținut

Publicat de Andrei Borz, 23 octombrie 2022, 13:00
Potrivit unui comunicat de presă al Direcției Naționale Anticorupție, un director al Direcţiei de Întreţinere Drumuri Naţionale şi Autostrăzi din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere a fost reținut pentru 24 de ore pentru „luare de mită, trafic de influență și permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii”.
Anchetatorii spun că în perioada mai – octombrie, anul curent, suspectul ar fi primit în mod repetat sume de bani, totalizând peste 37 de mii de lei, în schimbul influenței sale asupra unor funcționari pentru câştigarea de contracte şi lucrări de estetică rutieră şi deszăpezire pentru o anumită firmă.
Astăzi, suspectul va fi prezentat Tribunalului Timiş cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.