Un copil de 16 ani a primit o inimă nouă

Publicat de radiomures, 5 martie 2016, 17:48 / actualizat: 5 martie 2016, 20:35
El este din Craiova și era de 2 ani în evidențele Institutului de Boli Cardiovasculare și Transplant din Tîrgu-Mureș, cu diagnosticul cardiomiopatie restrictivă.
Inima a ajuns la Tîrgu-Mureș azi dimineață, și provine de la un băiat de 15 de ani din Iași, aflat în moarte cerebrală după un accident.
Operația a durat aproape 5 ore și a fost realizată de o echipă coordonată de dr. Horațiu Suciu:
Prin această intervenţie am mai dat o şansă unui copil de 16 ani şi implicit familiei la o viaţă mai bună calitativ şi, evident, mult mai lungă. E vorba despre un pacient cu insuficienţă cardiacă cu internări repetate în serviciul de cardiologie pediatrică, a cărui evoluţie era nefavorabilă în mod evident. Din fericire a părut un cord disponibil, cordul a fost prelevat în cursul nopţii şi dimineţii de către o echipă din clinica noastră, care s-a deplasat la Iaşi pentru a preleva cordul, o echipă condusă de dr. Opriş Cosmin şi care a reuşit să ne ofere un cord foarte bun, pe care l-am implantat şi operaţia a decurs fără probleme.
Acesta este cel de-al treilea transplant cardiac, realizat în acest an, la Institutul de Urgență Boli Cardiovasculare și Transplant Tîrgu-Mureș.
Dr. Horațiu Suciu a precizat că pe lista de așteptare a Institutului există aproximativ 100 de persoane care nu au altă soluție în afara transplantului, iar aproape 30 dintre ei sunt pe lista de urgență.
Valeriu Russu
Foto: jurnalul.ro