Un conducător auto a adormit la volan şi a intrat în şanţ

Publicat de radiomures, 8 aprilie 2016, 15:10
Accidentul s-a produs în urmă cu aproximativ 30 de minute, în comuna Acăţari pe E60. Din primele informaţii furnizate de polițiști, conducătorul auto, în vârstă de aproximativ 50 de ani, din judeţul Mureş, ar fi adormit la volan şi ar fi pierdut controlul autovehiculului.
Conducătorul auto a suferit răni uşoare.
Din fericire nu au fost implicate şi alte maşini în accident şi nici pietoni, a declarat pentru RTM purtătorul de cuvânt al IPJ Mureş, Andreea Pop:
În urmă cu puţin timp în localitatea Acăţari a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un singur autoturism. Se pare că şoferul ar fi adormit la volan, aceasta fiind una dintre posibilele cauze ale accidentului, şi s-ar fi răsturnat în afara carosabilului. Conducătorul auto are în jur de 50 de ani şi este din judeţul Mureş.”
Circulaţia pe E60 nu a fost blocată în urma acestui eveniment rutier.
Sanda Viţelar
Sursa foto: arhiva