Un citostatic lipseşte în mai multe spitale
Publicat de radiomures, 22 august 2016, 12:56
Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii caută soluţii.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului, Laurenţiu Colintineanu, a declarat că este o problemă de producător, în sensul în care acesta are dificultăţi să se aprovizioneze. Această situaţie nu se regăseşte numai în România, a adăugat Colintineanu.
El a spus că ministerul a fost notificat anul trecut că există probleme cu producţia acestui medicament, ultima tranşă fiind achiziţionată prin procedura de nevoi speciale prin Unifarm.
În prezent se centralizează stocurile, întrucât sunt spitale în ţară care mai au acest medicament, şi va fi redirecţionat în unităţile medicale în care se tratează mulţi pacienţi cu leucemie.