Un bărbat din Azuga, găsit mort după ce ar fi fost atacat de un urs

Publicat de MIRELA ROTAR, 13 aprilie 2021, 13:06
Un bărbat de 39 de ani care a plecat, duminică, să alerge şi nu s-a mai întors acasă a fost găsit decedat, luni seară, de echipele de căutare. Primele indicii arată că acesta ar fi fost atacat de un urs, informează IPJ Prahova.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Azuga au fost sesizaţi, luni dimineaţă, de tatăl victimei cu privire la dispariția bărbatului de la domiciliu.
În urma acţiunilor de căutare la care au participat zeci de forţe, inclusiv câini de urmă, trupul neînsufleţit al persoanei în vârstă de 39 de ani a fost găsit în zona Limbăşelu.
‘Din primele cercetări, există indicii conform căruia bărbatul ar fi fost atacat de un animal sălbatic, cel mai probabil un urs. Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei’, precizează IPJ Prahova.