UPDATE: Trei suspecţi reţinuţi pentru crima de la Mediaş

Publicat de Corina Muntean, 13 ianuarie 2019, 15:16 / actualizat: 14 ianuarie 2019, 12:49
UPDATE 14 ian, ORA 11,30 Cei trei suspecţi acuzaţi că au omorât un tânăr în faţa unui bar în municipiul Mediaş au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru omor, doi dintre ei fiind eliberaţi în baza recursului compensatoriu, cel de-al treilea fiind, de asemenea, recidivist, potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul din Sibiu.
Unul dintre suspecţi este acuzat de lovituri şi violenţă, iar ceilalţi doi sunt urmăriţi penal pentru ‘săvârşirea infracţiunii de omor’.
Victima, un tânăr din Mediaş, a decedat, ieri, în Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului din municipiu.
UPDATE ORA 16,45 Bărbatul bănuit că a omorât un tânăr la Mediaş a fost prins. Poliţiştii au reuşit să-l prindă în această după-amiază, în judeţul Alba, pe bărbatul bănuit că ar fi ucis cu cuţitul, în urmă cu o zi, un tânăr, la Mediaş, suspectul fiind recidivist.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ioan Veştemean, a declarat pentru AGERPRES că cei trei suspecţi care ar fi participat la omor sunt audiaţi în prezent de procurori.
Potrivit acestuia, bărbatul este coautor al crimei, iar acesta i-ar fi tăiat artera femurală victimei cu un cuţit.
Victima este un tânăr din Mediaş care a murit în urma loviturilor primite.
***
ORA 15:16 Un bărbat condamnat pentru omor şi eliberat în baza legii recursului compensatoriu a comis o altă crimă aseară, în Mediaş, şi este căutat de poliţişti, potrivit unor surse judiciare citate de News.ro.
Potrivit acestora, altercația a pornit între două grupuri de tineri, într-un club din Mediaş și a continuat în stradă.
Victima a fost înjunghiată în picior, în zona arterei femurale, iar medicii nu au reușit să o salveze.
Agresorul, un bărbat din Alba domiciliat fără forme legale în Mediaş, are 30 de ani şi a mai fost condamnat pentru omor, fiind eliberat recent în baza recursului compensatoriu.
Poliţiştii îl caută pe agresor, care nu a fost găsit până la această oră. Cazul a fost preluat de către lucrătorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, cercetările fiind efectuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor.