Un autocar cu 20 de copii a derapat în staţiunea Păltiniş
Publicat de radiomures, 19 februarie 2017, 14:40
Un autocar care transporta 20 de copii din Bucureşti a derapat duminică în apropiere de Schitul din staţiunea Păltiniş.
Reprezentanții ISU Sibiu, care au intervenit la fața locului, au declarat că nu s-au înregistrat victime.
Copiii, cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani, au fost transferaţi într-un alt autocar care urmează să îi transporte spre gara din Sibiu.
Autocarul implicat în accident va fi remorcat de un tractor.