UMFST Tg. Mureș scoate la concurs 4400 de locuri la licență, master și doctorat
Publicat de MIRELA ROTAR, 13 iulie 2021, 12:46
Examenele de admitere au loc la finele acestei luni, în funcție de specificul facultăților, atât la științe medicale cât și tehnice și umaniste, în cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”G.E. Palade”, a explicat directorul Oficiului pentru admitere, conferențiar Ana Bacârea:
Pentru studii de licență avem 3135 de locuri dintre care 1080 la buget, la masterat avem 1250 de locuri dintre care 330 la buget, respectiv 42 de locuri la doctorat, dintre care 29 finanțate de la buget. Avem două programe noi pentru licență, de Arhitectură în cadrul Facultății de inginerie și tehnologia informației, cu locuri bugetate și locuri cu taxă și, în cadrul Facultății de Farmacie, este vorba de Chimie medicală, un program de 3 ani unde averm locuri bugetate.
Pe 18 iulie va avea loc și o simulare a examernului de admitere, a adăugat conferențiar Ana Bacârea:
Este important pentru candidați să rețină că au posibilitatea de a participa la o simulare a examenului de admitere, în data de 18 iulie. Pe perioada de înscriere, între 19 și 22 iulie, va funcționa un call center, care va ajuta candidații care nu se descurcă, cu informații legate de înscrierea documentelor în platforma www.admitere.umfst.ro
Programele de studiu de 5-6 ani, cu specific medical vor avea proba scrisă în 25 iulie, iar pentru programele de 3 și 4 ani de la facultățile medicale și cele tehnice și umaniste, locurile disponibile în sesiunea iulie vor fi în funcție de finalizarea procesului de preadmitere.
Valeriu Russu