UMFST Târgu Mureș, printre universitățile care primesc fonduri pentru renovare
Publicat de Rotar Mirela, 6 iulie 2024, 14:40
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a semnat astăzi, la Cluj, mai multe contracte pentru modernizarea infrastructurii universitare. Valoarea totală a acestora ajunge la 256 de milioane de lei.
Banii merg pentru construcţia ori renovarea căminelor, a cantinelor şi a spaţiilor de recreere dedicate studenţilor din mai multe orașe universitare.
Printre acestea se numără și Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş, alături de cele din Cluj, Alba-Iulia, Sibiu și Oradea.
Potrivit ministrului, modernizarea universităţilor se face pentru a avea un spaţiu academic echitabil.
În total, au fost semnate 13 astfel de contracte.