UMFST Târgu Mureș, într-un nou top internațional al universităților
Publicat de MIRELA ROTAR, 29 octombrie 2020, 13:43
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș a fost inclusă, în premieră, în prestigiosul clasament academic World Subject Rankings 2021, la domeniul Medicină.
Rezultatele au fost date publicității miercuri, universitatea mureșeană fiind una dintre cele 3 universități românești selecționate în acest an.
Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, Rectorul UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureș:
Înseamnă o nouă recunoaștere internațională foarte importantă pentru universitate. Accederea într-un asemenea clasament este o performanță. Faptul că în România au fost selecționate 3 universități de medicină pe acest domeniu, este rodul unei activități de ani de zile, a unei implicări pe care toți profesorii au avut-o și o direcție pe care merge, sper eu, fără să ne mai întoarcem. Au fost 11 criterii, printre cele mai importante sunt calitatea învățământului, cercetarea științifică, veniturile pe care le are universitatea în raport cu studenții, gradul de internaționalizare și modul în care se raportează studenții la procesul de învățământ.
Alături de UMFST Tg.Mureș, în topul World Subject Rankings 2021, la domeniul Medicină, se mai găsesc universitățile de medicină din Cluj-Napoca și Iași.
Raluca Creț