Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Ultima zi în care fermierii mai pot depune cereri pentru subvenţiile agricole

Ultima zi în care fermierii mai pot depune cereri pentru subvenţiile agricole
Foto: sursa foto: Adevarul Financiar

Publicat de MIRELA ROTAR, 15 mai 2018, 11:00 / actualizat: 15 mai 2018, 13:23

Fermierii pot depune potrivit legii o singură cerere unică de plată, chiar dacă deţin suprafeţe de teren în localităţi sau judeţe diferite.
În județul Mureș s-au primit până în această după amiază, aproape 25.000 de cereri, pentru terenuri și animale, existând o ușoară scădere față de numărul depus anul trecut, spune purtătorul de cuvânt APIA, Constantin Citirigă:

Până astăzi am primit 24.977 de cereri, și estimăm că vom închide cu peste 25.000 de cereri. Față de anul trecut avem o ușoară scădere a fermierilor, un trend pe care îl observăm de câțiva ani, urmare a comasării terenurilor. Suprafața se va menține aproximativ aceeași, deci în jur de 249.000 de hectare. Sumele nu vor scădea, în ce privește fondurile comunitare, ci vor crește cu aproximativ 5%, adică peste 160 de euro.

Directorul APIA Brașov, Dorel Stânea, a arătat că în județ numărul de beneficiari de subvenții agricole rămâne același față de anul trecut:

La noi am avut anul trecut 16.800 în plată, din care până acum au depus cereri 95%, pentru animale și terenuri. Nu scade și nu crește numărul de fermieri, noi eram pe procentul țării. Sumele care estimăm că le primesc pe subvenția unică, sunt, dacă nu apar subvenții suplimentare, aceleași ca și anul trecut, respectiv între 180 și 220 de euro pe hectar.

Și în județul Harghita, numărul de fermieri din domeniul agricol și zootehnic se estimează că rămâne același față de anul trecut, a declarat directorul APIA, Haschi Peter:

Așteptăm tot atâția fermieri câți au fost și anul trecut, respectiv 26.512. Până ieri seară s-au înscris 26.175 de fermieri, cu o suprafață de 173.000 de hectare, și mai avem de preluat în jur de 350 de fermieri. În zona zootehnică avem în jur de 8000 de fermieri cu vaci pentru lapte.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură anunță că după ce depun cererile, agricultorii mai au două săptămâni la dispoziție să facă eventuale corecții la dosare, pentru a rămâne eligibili.

Valeriu RUSSU

Peste 24.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne sunt mobilizați în minivacanța de Paști
Social sâmbătă, 19 aprilie 2025, 10:22

Peste 24.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne sunt mobilizați în minivacanța de Paști

Peste 24.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne sunt mobilizați în această minivacanță de Paști pentru a interveni în situații...

Peste 24.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne sunt mobilizați în minivacanța de Paști
O echipă de la Salvamont Braşov participă la acţiunea de căutare a pompierului căzut în lacul Siriu
Social sâmbătă, 19 aprilie 2025, 10:19

O echipă de la Salvamont Braşov participă la acţiunea de căutare a pompierului căzut în lacul Siriu

O echipă de căutare-salvare din cadrul Serviciului Public Judeţean Salvamont – Salvaspeo Braşov s-a deplasat astăzi la barajul Siriu, în...

O echipă de la Salvamont Braşov participă la acţiunea de căutare a pompierului căzut în lacul Siriu
La Zoo Târgu Mureş s-a deschis Oraşul Iepuraşilor
Social vineri, 18 aprilie 2025, 13:12

La Zoo Târgu Mureş s-a deschis Oraşul Iepuraşilor

Este vorba de un padoc cu trecere, amenjat special cu căsuţe pentru iepuraşii din Grădină. Acesta a fost deschis astăzi, în Vinerea Mare, şi...

La Zoo Târgu Mureş s-a deschis Oraşul Iepuraşilor
Doi bărbați din Târgu Mureș arestați preventiv pentru trei infracțiuni de tentativă la furt calificat
Social vineri, 18 aprilie 2025, 11:47

Doi bărbați din Târgu Mureș arestați preventiv pentru trei infracțiuni de tentativă la furt calificat

Doi bărbați din Târgu Mureș au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de tentativă la furt...

Doi bărbați din Târgu Mureș arestați preventiv pentru trei infracțiuni de tentativă la furt calificat
Social vineri, 18 aprilie 2025, 11:45

Poşta Română a finalizat distribuirea pensiilor

Poşta Română a finalizat, înaintea Sărbătorilor de Paşte, distribuirea prestaţiilor sociale aferente lunii aprilie. Operatorul precizează...

Poşta Română a finalizat distribuirea pensiilor
Social vineri, 18 aprilie 2025, 11:00

Curse speciale spre Platoul Corneşti, de sărbători

Cu ocazia zilelor de sărbătoare (19-20-21 aprilie), autobuzele spre Platoul Cornești din Tg.Mureș revin în circulație. Este vorba de linia 45...

Curse speciale spre Platoul Corneşti, de sărbători
Social vineri, 18 aprilie 2025, 10:00

Sezonul turistic la Rimetea se deschide pe 26 aprilie

Câștigătoare a categoriei „Sate de Poveste” 2025, la Gala Destinația Anului, localitatea Rimetea își așteaptă turiștii. Pentru a...

Sezonul turistic la Rimetea se deschide pe 26 aprilie
Social vineri, 18 aprilie 2025, 09:53

S-a deschis sezonul de vizitare la Rezervaţia de Bujori din Zau de Câmpie

Custodele Rezervaţiei de Bujori de Stepă de la Zau de Câmpie, Ciprian Cenan, a anunţat înflorirea primilor bujori, sezonul oficial de vizitare...

S-a deschis sezonul de vizitare la Rezervaţia de Bujori din Zau de Câmpie