Ultima etapă a programului Rabla pentru electrocasnice sesiunea de iarnă începe vineri

Publicat de MIRELA ROTAR, 9 decembrie 2021, 18:13
Ultima etapă a programului Rabla pentru electrocasnice sesiunea de iarnă începe mâine dimineaţă de la ora 10:00.
Persoanele care vor să îşi cumpere aparate de aer condiţionat, uscătoare de rufe şi aspiratoare care consumă mai puţină energie, se vor putea înscrie pentru obţinerea unui voucher.
400 de lei pentru aparate de aer condiţionat şi uscătoare de rufe şi 200 de lei pentru aspiratoare de praf.
Voucherele se pot genera până pe data de 16 decembrie la miezul nopţii. Bugetul alocat acestei etape este de 6 milioane de lei – precizează Administraţia Fondului de Mediu.