UDMR îl sprijină pe secretarul de stat Marko Attila
Publicat de radiomures, 1 iulie 2012, 00:00
Consiliul Reprezentanţilor Unionali a adoptat, azi, o luare de poziţie faţă de condamnarea fostului secretar de stat Marko Attila în dosarul retrocedării Colegiului „Székely Mikó” din Sfântu Gheorghe
Consiliul îşi exprimă sprijinul pentru fostul secretar de stat în Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Marko Attila, condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu contra interesului public în acest dosar.
Şeful UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că sentinţa e îndreptată împotriva comunităţii maghiare.
Acesta mai spune că este nevoie de o solidarizare a reprezentanţilor Uniunii cu Marko Attila, dar şi cu ceilalţi inculpaţi din acest dosar.
Şi vicepreşedintele politic al UDMR Borbely Laszlo e revoltat de decizia instanţei.
Kelemen Hunor a ţinut să precizeze că luarea de poziţie nu înseamnă o ingerinţă a reprezentanţilor Uniunii în actul de justiţie, ci exprimă un punct de vedere legat de un caz „absolut legal, de retrocedare”.
Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs în termen de zece zile de la pronunţarea sentinţei.
Adela Moldovan