UDMR a câştigat alegerile europarlamentare în judeţul Mureş
Publicat de radiomures, 26 mai 2014, 12:24 / actualizat: 4 martie 2015, 10:59
Biroul Electoral Judeţean Mureş a afişat, azi, rezultatele finale ale alegerilor pentru Parlamentul European.
Potrivit datelor finale, UDMR s-a clasat pe primul loc, cu 40,25% din voturi, fiind urmată de Alianţa PSD-UNPR-PC cu 20,74%, PNL cu 11,39%, PDL cu 8,14% şi independentul Mircea Diaconu cu 4,35%.
Au obţinut rezultate sub pragul electoral de 5% PMP – 3,26%, PRM – 3,17%, PP-DD – 2,09% şi Forţa Civică – 1,80%, restul competitorilor obţinând sub 1%.
Conform datelor afişate de Biroul Electoral Judeţean Mureş, din totalul celor 481.981 de alegători înscrişi pe listele electorale la nivel de judeţ la alegerile europarlamentare, s-au prezentat la urne 30,82%, 6.774 de voturi fiind anulate.
Agerpres