UDMR obţine, în Covasna, toate cele patru mandate de deputat şi unul de senator
Publicat de Corina Muntean, 11 decembrie 2020, 12:24
Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat joi, că, în urma alegerilor parlamentare de duminică, Uniunea va obţine toate cele patru mandate de deputat în judeţul Covasna, precum şi unul de senator.
Potrivit acestuia, este posibil ca, în urma redistribuirii voturilor la nivel naţional, cel de-al doilea mandat de senator să revină AUR.
Cei patru candidaţi UDMR pentru Camera Deputaţilor care vor face parte din viitorul Parlament sunt Miklós Zoltán, managerul Parcului Industrial de la Câmpu Frumos, Könczei Csaba, directorul Direcţiei Agricole Covasna, Benedek Zacharie, preşedintele filialei UDMR Sibiu şi politologul Gal Karoly din Baraolt.
În urma alegerilor de duminică, senatorul Fejér László-Ödön a obţinut un nou mandat.