UDMR își alege în această seară președintele

Publicat de radiomures, 17 aprilie 2015, 08:40 / actualizat: 17 aprilie 2015, 21:14
Cei aproape 800 de delegaţi, prezenți la Congresul UDMR de la Cluj Napoca au dezbătut modificările la statut prin care vor să promoveze o politică mai aproape de cetăţeni şi să transmită un mesaj nou generaţiei tinere.
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis un mesaj Congresului UDMR, în care a afirmă că în România trebuie făcută o altă politică, care este în interesul tuturor cetăţenilor români, indiferent de etnia lor. Mesajul șefului statului a fost transmis de consilierul prezidențial Laurențiu Ștefan:
La Congresul UDMR a fost prezent şi liderul PSD, premierul Victor Ponta, care a îndemnat Uniunea să îşi păstreze principala calitate dovedită în cei 25 de ani de existenţă: promovarea dialogului politic şi interetnic:
De la tribuna congresului, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a reamintit că împreună cu UDMR a militat pentru drepturile minorităţilor etnice în România:
Prezent la Congresul UDMR, co-preşedintele liberal Vasile Blaga a adresat un mesaj Uniunii ca, împreună cu PNL, în următorii zece ani, să aibă o colaborare strânsă pentru dezvoltarea României.
Vicepreşedintele politic al UDMR, Borbely Laszlo, a declarat, însă, că pe termen scurt nu vede nicio schimbare în ceea ce priveşte raporturile de forţe din politica românească şi că în formaţiunea sa nu s-a discutat despre eventualitatea susţinerii unei moţiuni de cenzură.
Foto: qmagazine.ro