Ucraina a câștigat concursul Eurovision
Publicat de Corina Muntean, 15 mai 2022, 11:22
Ucraina, prin Kalush Orchestra, cu melodia „Stefania”, a câștigat trofeul Eurovision 2022, în finala care a avut loc sâmbătă noapte pe Arena Pala Olimpico din Torino, Italia.
România s-a clasat pe locul 18, din cei 25 de finaliști. Țara noastră a fost reprezentată de WRS, cu piesa „Llámame”.
După votul juriilor din cele 40 de țări votante, primul loc a fost obținut de Marea Britanie. După votul publicului, clasamentul s-a schimbat. Ucraina a trecut pe locul 1 în clasament, după ce a primit 439 de puncte din partea publicului, ajungând la un total de 631 de puncte. Un salt uriaș a făcut și Moldova, reprezentată de formația Zdob și Zdub, care a primit 240 de voturi de la public, și astfel, cu 253 de puncte în total, a încheiat concursul pe locul 7.
Pe locurile imediat următoare Ucrainei s-au clasat Marea Britanie, cu 466 de puncte, Spania, cu 459, Suedia, cu 438 și Serbia, cu 312.