Turiști blocați pe Transalpina

Publicat de radiomures, 5 aprilie 2017, 12:08
Aseară la ora 23,30 jandarmeria Alba a fost solicitată să intervină prin numărul unic de urgență 112 pentru că 5 adulți au rămas blocati în mașină pe drumul naţional 67 C între judeţele Alba şi Vâlcea înspre Obârşia Lotrului.
Cu detalii, Slt. ŞTEFAN Marius-Adrian, purtătorul de cuvânt al IJJ Alba:
La ora 01.30 subofiţerii au ajuns la faţa locului, zona Pasul Tărtărău şi s-au deplasat 1 km. în judeţul Vâlcea unde au identificat autoturismul care avea probleme la motor nemaiputând fi pornit. La sosirea echipajului de jandarmi turiştii se aflau în stare bună de sănătate. La scurt timp, la faţa locului a ajuns şi un echipaj de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Vâlcea şi împreună au condus persoanele la o cabană din zona Obârşia Lotrului. Efectivele din cadrul IJJ Alba s-au pus în mișcare pe drumul de întoarcere la ora 02.30.”
Reamintim cetăţenilor că aceştia pot apela cu încredere, în orice situaţie, la ajutorul echipajelor de jandarmi, atât prin contact direct cât şi prin apelarea numărului unic de urgenţe – 112.
Bianca Tomuţ