Turistă rănită grav pe pârtia de sanie de la Buşteni
Publicat de Stan Lucian, 6 ianuarie 2025, 08:30
O turistă a fost rănită gravă, ieri, pe pârtia de sanie de la Buşteni, aceasta fiind preluată de un elicopter pentru a fost transportată la spital.
Potrivit informaţiilor postate pe pagina de Facebook a Salvamont Prahova, persoana respectivă a fost izbită de o sanie, suferind un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă.
Salvatorii montani i-au acordat primul ajutor medical şi au transportat-o la cabinetul medical de la pârtie. Însă, ținând cont de gravitatea cazului, a fost solicitată intervenţia unui elicopter pentru ca pacienta să ajungă în cel mai scurt timp la spital, arată sursa citată.
Sursa: AGERPRES