Turist polonez, accidentat în munţii Făgăraşului

Publicat de MIRELA ROTAR, 13 iunie 2019, 08:25
Un turist polonez, aflat în munţii Făgăraşului, a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgenţă, aseară, după ce s-a accidentat la un picior, au anunţat salvamontiştii sibieni.
Bărbatul, aflat în zona cabanei Barcaciu din munţii Făgăraşului, a fost preluat şi transportat la spitalul din Sibiu de un elicopter SMURD, echipajul medical al acestuia fiind şi cel care i-a acordat primele îngrijiri medicale la locul accidentului.
Deocamdată nu se cunosc circumstanţele în care s-a accidentat turistul.