Turismul balnear din România are nevoie de mai multă promovare în străinătate

Publicat de radiomures, 2 iunie 2017, 16:43
Turismul balnear din România are nevoie de mai multă promovare în străinătate şi de programe de investiţii, în condiţiile în care aproape o treime din izvoarele termale ale Europei se află pe teritoriul ţării noastre, susţine ministrul Turismului, Mircea Dobre.
El spune că este nevoie de dezvoltarea infrastructurii turistice din staţiunile în care există ape termale, pentru ca pacienţii care vin să se trateze să aibă la dispoziţie şi alte facilităţi.
Suntem aproape de finalizarea unui master plan de investiţii, unde vom avea patru priorităţi naţionale, una dintre priorități fiind investiţia în staţiunile balneare, a precizat Mircea Dobre.