Turiştii pot descoperi Târnava Mare pe bicicletă
Publicat de radiomures, 7 august 2013, 17:30 / actualizat: 12 martie 2015, 12:12
Fundaţia ADEPT Transilvania, în parteneriat cu organizaţia Prietenii Naturii din Elveţia si o alta fundatie, a lansat proiectul „Descoperă Târnava Mare pe bicicletă”.
Prin acest proiect, opt sate din regiune vor fi legate de municipiul Sighişoara printr-o reţea de trasee construite pentru biciclete, cu o lungime totală de circa 100 de kilometri.
Săptămâna viitoare va fi dat în folosinţă primul tronson, cu o lungime de 5 kilometri, care leagă satele Buneşti şi Crit.
Cornel Stanciu a mai spus că la sfârşitul lunii septembrie ar urma să fie inaugurat al doilea tronson, de 15 kilometri, între Viscri şi Meşendorf.
Bugetul total al proiectului este de 280.000 franci elveţieni, din care 250.000 de franci sunt asiguraţi prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român.
Reţeaua va fi finalizată în 2 ani şi are ca scop dezvoltarea turismului sustenabil şi sprijinirea comunităţilor locale din regiune.
Pentru a putea fi utilizat pe orice tip de vreme, traseul a fost acoperit cu un strat de calcar compactat.
Vali Russu